VIDEO Care este situația economică actuală a României? Victor Ponta: „Nu am înțeles de ce trebuie să creștem taxele. Tot ce mai avem cât de cât economie în România este muribundă. Este un sistem pe care scrie FALIMENT”

Publicat: 18/05/2022, 16:30

Victor Ponta, fostul premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta a vorbit despre situația economică a României, din prezent, și a explicat cum funcționează sistemul bugetar al statului nostru. De asemenea, fostul prim-ministru și-a exprimat dorința ca România să investească mai mult în industria producătoare.

„Recent, a apărut această discuție că trebuie să creștem taxele. Nu am înțeles de ce trebuie să le creștem, că eu am înțeles că este totul foarte bine în România, economia duduie. A zis domnul Iohannis că Guvernul își face foarte bine treaba. Eu îl cred și chiar cred că face foarte bine și că totul e perfect în România. De ce trebuie să creștem taxele dacă este totul perfect?

E o perioadă în care tot ce mai avem cât de cât economie în România este muribundă. Noi avem acum un sistem care se numeste sistemul Greciei din 2010, și-anume: împrumutăm bani cu dobânzi foarte mari, cele mai mari dobânzi din Europa, luăm banii – dar nu rămân la noi – îi dăm ca să cumpărăm cuie din Turcia, mere din Polonia, energie electrică din Ucraina și din Serbia și, eventual, mai dăm niște vouchere la oamenii amărâți – alea de 50 de euro – cu care se duc la supermarket, care nu sunt ale noastre – cu care cumpără tot pastă de dinți din Polonia.

Adică e sistemul în care te împrumuți, faci niște bani, banii ies imediat. Este un sistem pe care scrie FALIMENT. Unii câștigă din dobânzi, povara este pentru noi, pentru fraieri. Pentru unii, este câștig dobânda aia uriașă”, a afirmat Victor Ponta.

Victor Ponta este de părere că România ar trebuia să preia modelul altor țări care încurajează producția internă.

„Dacă vii și anunți că o să mărim niște taxe, mărim accizele la alcool, tutun și d-astea petroliere, eu nu cred că oamenii se lasă de fumat și de băut. Dar o să creștem contrabanda de cinci ori și o sa încasezi mai puțin la buget. În acest context actual, orice impozit pe care îl anunți și nici nu apuci să-l pui, înseamnă încep să-ți fugă banii. Singurul lucru pe care ar trebui să-l faci acum ar fi să zici – ok, taxe mici, e bine, în România, cu o singură condiție: mai produceți și în România”, a precizat Victor Ponta.

O nouă ediție Marius Tucă Show pe gândul.romiscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea...
×